2 Timotei 2.22-26

"Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia."

Alături de celelalte epistole (1 Timotei si Tit), această a 2-a epistolă a apostolului, este considerată o epistolă pastorală, aparţinănd perioadei de către sfărşit a vieţii lui Pavel, ea furnizând informaţii preţioase despre găndurile marelui apostol misionar care se pregătea sa predea altora ştafeta lucrarii sale. Epistola este adresată la unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori, motiv pentru care întâlnim un stil foarte diferit de corespondenţă, altul decât acela din epistolele adresate anterior bisericilor.
Textul pe care l-am citit face parte din rubrica "îndrumări speciale pentru Timotei", cuprinzând "sfaturi practice cu privire la tratarea învaţatorilor falşi". Şi am vrea sa personalizăm aceste câteva cuvinte, lăsând curs liber mai mult puterii lui Dumnezeu să lucreze în viaţa noastră.
Pentru început, tema în jurul căreia am vrea să graviteze discuţia noastră este: "duhul de ceartă"; sau cum să ne ferim de duhul de ceartă.
Astăzi apar foarte multe manifestări ale duhului de ceartă. Ridicarea tonului se poate observa la orice pas în relaţiile noastre. Şi parcă tot mai mult ne obişnuim sa trăim în astfel de medii.
Duh de ceartă vedem apoi în jocuri politice. De ce? Să privim spre semnalul de alarmă ridicat de Duhul Sfânt în versetul 1, din capitolul 3: "sa ştiţi că în zilele (de astăzi, mai ales astăzi) în zilele din urmă, sunt vremuri grele"; grele de suportat, grele de rezistat, de trăit, aşa cum ne spune Cuvântul.
Cum se manifestă duhul de ceartă? Este precedat mai întâi de o răscolire lăuntrică.
Sunt situaţii în viaţă, poate sărbători Cristice anuale, când, în relaţiile umane resimţim atmosfera trăirii mai calde a omului. În aceste zile, ca oameni, încercăm să fim mai generoşi unii cu alţii, mai blânzi, mai îngăduitori. Dar în rest? După ce au trecut aceste zile cu mare încărcătură spirituală, "ne dăm arama pe faţă". De ce? Pentru că suntem aramă; pentru că am fost poleiţi; pentru că am uitat că suntem născuţi din nou. Şi probleme de felul acesta pot apărea în orice fază incipientă a unui contract, înţelegere sau, chiar în problema căsătoriei. Treci de stadiul acesta, important.Te vezi cu ... "mâţa-n sac"; mingea ajunge să fie în terenul tău, şi spune Scriptura "începi să-ţi dai drumul gurii la rău", "săvârşeşti cu lăcomie orice fel de necurăţie". Noi "n-am învăţat aşa pe Hristos" – Efeseni 4:20; noi nu ni-I L-am însuşit astfel pe Hristos.
Fără intenţia de a deranja pe cineva, cred că avem nevoie cu toţii de o minune în această zi; de un miracol – minunea naşterii din nou; de a începe azi de la zero. Şi în acest proces Divin, să experimentăm zilnic ceea ce spune Scriptura în primul verset citit: "robul Domnului nu trebuie să se certe".
Apropo, când ne-am certat ultima data? Se testează acum sinceritatea noastră. Mă bucur că Duhul Sfânt încă ne mai cercetează, încă mai lucrează, încă mai este interesat pentru sfinţirea caracterului nostru.
Ce-ar presupune o ceartă de vorbe?
O cearta, sau o discuţie, apare între cel puţin două persoane. Una dintre ele (constrânsă de împrejurări) provoacă pe cealaltă, care replică tăios, uneori provocând la rându-i prima persoană. Şi, gata conflictul! Nu-i greu să apară, însă "robul Domnului nu trebuie să se certe". Spunea cineva că într-un conflict, cine este vinovat de regulă are gura mai mare.
N-aş dori să părăsim contextul versetelor citite, în schimbul altor trimiteri, deoarece sunt foarte bogate şi ne pot face mult bine, însă, versetul 14 ne-ar putea şoca şi trezi, constatând (după mentalitatea Scripturii, a Duhului Sfânt) care este folosul certurilor, al conflictelor: "certurile de vorbe nu duc la alt folos decât ... atenţie ... la pieirea celor ce le ascultă". Doamne, ce inconştienţi suntem, noi cei care ne certăm. Eu şi cu tine, noi, putem ucide. Putem deveni criminali; criminali pe viaţă. Ucidem o viaţă de om. "Cearta de cuvinte ... duce la moartea celor care o ascultă". Observţi? Ce departe putem să ajungem trăind după valorile noastre de gândire. Noi spunem că dacă ne certăm sau ridicăm tonul, rezolvăm unele probleme. Nici vorbă de aşa ceva. Suntem înclinaţi să căutăm persoane cu caracter mai tăios. De ce? Că se descurcă! Însă, se poate foarte uşor ca tocmai aceste persoane să ne încurce.
Un alt lucru! Versetul 16: când cineva se ceartă, nu rosteşte vorbe constructive, pline de înţeles şi semnificaţii, ci "vorbe goale"; atunci începi să vorbeşti cum îţi vine la gură. "Vorbele goale" n-au nici un impact benefic, ci unul distructiv. Cel mai aproape exemplu, din nefericire, îl avem aproape de noi: în familie; între soţ şi soţie sau între părinţi şi copii.
Apoi, când ne certăm, "înaintăm în necinstirea lui Dumnezeu"; ÎL necinstim pe Dumnezeu. Dacă ÎL numimTată pe Dumnezeu, unde este cinstea pe care trebuie să I-o acordăm de Tată?
Foarte multe discuţii apar şi pe marginea subiectelor doctrinare. Nici în privinţa asta nu trebuie să ne certăm. Iubiţilor, să rămânem la ce ne uneşte; la Domnul Isus Hristos şi la jertfa Sa. Aceasta ne uneşte; aceasta ne va duce în cer. Restul ne dezbină; restul ne va motiva să rămânem aici jos la Răpire.
Expresia din versetul 23: "Fereşte-te", alături de cea din versetul 22: "Fugi", reprezintă împreună, două îndemnuri, două semnale de alarmă. Sunt luminiţe roşii aprinse permanent în atenţia noastră, cu scopul de a ne avertiza. Este pericol!!! Pericol de moarte! "Întrebările nebune şi nefolositoare, ... dau naştere la certuri". Observaţi? Ca şi în practică; sursa, furnizorul trebuie îndepărtat. Vrei să nu ai parte de discuţii, de certuri? Elimina din start "întrebările nebune şi nefolositoare" din familia ta, din căsnicia ta, din cercurile tale de prieteni, din vocabularul tău. Elimină tot ce e rău. Este o expresie pe care o foloseşte Scriptura. Daţi-mi voie să o amintesc: "Daţi afară din mijlocul vostru, răul acela". De ce_ Pentru că "robul Domnului nu trebuie să se certe". Chiar dacă este provocat; chiar dacă este prins într-o atmosferă de ceartă, el "nu trebuie să se certe". Dimpotrivă, te-ai surprins vreodată apelat de Duhul Sfânt stingând un conflict dintre oameni? L-ai stins vreodată? Eşti ascultat? Dacă nu, s-ar putea să nu ai o mărturie bună faţă de ceilalţi. De aceea conflictul nu se stinge în faţa dorinţei tale de a-l stinge. Sigur! Sunt şi împrejurări în care trebuie să taci.
"robul Domnului nu trebuie să se certe" nici chiar pe teme biblice. Este restricţia Cuvântului lui Dumnezeu pentru tine astăzi. Te-ai certat? Ai fost implicat, pentru că n-ai vegheat, într-un conflict? Nu dispera! Ia-o de la început. Mărturiseşte-ţi starea Domnului astăzi şi ia-o de la capăt. Nu sta aşa! Nu te obişnui cu căderea! Nădăjduieşti că la Răpire vei fi luat şi vei fi şi tu ca El? În 1Ioan 3:3, spune: "Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat". Chiar dacă s-a certat? Chiar dacă s-a întinat? Spune aici: "Se curăţeşte". Nu stă ca cel rău să-i samene gânduri rele. Când mergi pe stradă cu cineva elegant îmbrăcat, încerci să te conformezi şi tu, nu? La fel, Domnul Hristos te însoţeşte pe drum. Pe drumul acesta pământesc, acasă, la adunare, la şcoala, la serviciu, peste tot. Fă cinste Domnului care este lângă tine.
Mi-a plăcut mult îndemnul, expresia pe care o foloseşte Pavel către Tit în scrisoarea sa din capitolul 3, versetul 2: creştinul "să nu fie gata de ceartă". Se pare însă, ca, de multe ori, spre paguba noastră, suntem în "stand by" aşteptând să se nască un conflict şi gata: ne-aducem şi noi aportul. "Să nu fie gata de ceartă!" Vine duhul de ceartă, vin motive multe să te cerţi.Tu nu eşti pregătit; tu nu eşti gata să te cerţi. Şi trenul ... pleacă! Şi biruinţa în încercare, e a ta, în Numele mare al Domnului Isus. Versetul 1: ci „să fie gata să facă orice lucru bun". Fă orice lucru bun. Ieşi în relief prin aceasta, în casa pe care o vizitezi, la serviciu tău, în adunarea ta, în familia ta. Iubiţilor, acestea sunt lucruri practice pentru noi . Acestea dau mărturie bună. Iată, lucruri neobişnuite!
„ci sa fie blând cu toţi ..." . Intrăm deja în partea a doua a expunerii textului. Ţine de metodica de lucru pe care o adopţi. Nu vei da greş niciodată. Trăind toate aceste manifestări ce vor urma amintite, 100% îţi vei mântui semenul tău, colegul de serviciu, soţul, soţia ta, copiii, pe cei dragi. Avem şablonul în faţă. Nu ştiu de ce avem atâtea rezerve, de ce ezităm. Nu vrem 100% să „fim blânzi", „plini de îngăduinţă răbdătoare" etc. Nu ştiu de ce ne este ruşine! Nouă?! Că trăim în curăţie de inimă, ne este ruşine? Lor să le fie ruşine! Pentru potopul lor de desfrâu în care trăiesc.
„Blând cu toţi ..." . Blândeţea! A opta roadă a Duhului Sfânt din cele menţionate în Galatni capitolul 5. În Filipeni 4:5 se spune: „blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii".
„Să fie blând cu toţi". Nu doar cu cei ce merită lucrul acesta, ci cu toţi. Să fii blând, tu, miel fiind, când abordezi o discuţie cu un lup. Să raspunzi blând şi, calm să te manifeşti când eşti provocat. Da! În acest moment e timpul şi momentul să te manifeşti cât de creştin eşti. În acest moment de criză. „Un răspuns blând potoleşte mânia..."- Proverbe 15:1. Mi-aduc aminte de reprezentantul blândeţii lui Dumnezeu pe pământ: Moise! Moise cel nou. Duhul Sfânt îl caracterizează în Numeri 12:3: „Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului." Stau şi mă gândesc, cum o fi arătat Moise! Cum se manifesta în blândeţea lui. Ia auziţi! Campion mondial în blândeţe ... .
„în stare să înveţe pe toţi". Ştiţi ce presupune lucrul acesta?! Se pare că aici majoritatea suntem foarte deficitari.
„în stare să înveţe pe toţi", presupune mai multe calităţi, pe care aş dori să le amintesc:
1.să cunoşti foarte bine Cuvântul lui Dumnezeu. Să fi un teolog consacrat, dincolo de meseria pe care o ai. Să ai argumente biblice, pentru orice lucru;
2.să am calităţi de vorbire, cursivitate, etc. Să vorbeşti cu tact;
3.să ştii să abordezi o discuţie psiho-creştină. Să fi un mentor, un consilier spiritual. Nu doar texte biblice, teoretice, care pot uneori să provoace repulsie faţă de Calea adevărului, faţă de Cuvântul lui Dumnezeu;
4.să ai o mărturie bună, demnă de invidiat. Contează enorm lucrul acesta! O statistică arată că un procent de peste 60% din mesaj este acceptat, dacă mărturia unui om este bună.
Ca o concluzie: dacă nu ai putut asemenea Domnului Isus să închizi gura fariseilor, atunci deocamdată e bine să taci. Ai nevoie de o specializare; de o pregătire care ţi-o poate face numai Dumnezeu. Încearcă să iei legătura mai mult cu El.
Calităţile amintite anterior le-am întâlnit la Domnul Isus. Pe drept cuvânt spunea: „ învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre." Şi într-adevăr, oamenii au remarcat calităţile acestea la Domnul, căci spune Scriptura în Matei 7:29, dar mai ales în Marcu 1:22, că „Oamenii erau uimiţi de învăţătura Lui; căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii." Chiar şi cei ce nu-L agreau, rămâneau efectiv miraţi: „Niciodată n-a vorbit vre-un om ca omul acesta"- Ioan 7:46. Erau aprozii însărcinaţi să-L prindă, cu escortă şi întărituri romane. „Ce-aţi făcut, de nu l-aţi adus?" „Niciodată n-a vorbit vre-un om ca omul acesta!" „Ce, aţi fost şi voi duşi în rătăcire? Şi pe voi v-a convins?"
Domnul Isus „în stare să înveţe pe toţi". Ce puţini suntem în stare să învăţăm pe alţii calea către Hristos! Dovada: roadele pe care le aducem! Ne uităm uneori la ele şi, sunt aşa de mici ... . Unii, nu fac decât ... frunze.
„plini de îngăduinţă răbdătoare". Este o expresie consacrată. Numai în Biblie o găseşti. Este a Cuvântului lui Dumnezeu.
„Îngăduinţă răbdătoare", însemnează o îngăduinţă foarte largă. Eu, tu, fraţi cu o gândire rigidă, uneori greu de suportat, avem nevoie să fim „plini de îngăduinţă răbdătoare." Ar putea fii oare vorba de duh de uşurătate?! Nici vorbă de aşa ceva!
În comparaţie cu alţii, poate cunoaştem ceva mai mult despre voia lui Dumnezeu, sau poate suntem aşa ... mai serioşi pe Cale. Avem nevoie să lăsăm de la noi; să arătăm „îngăduinţă răbdătoare" faţă de un caracter mai necreştin sau mai copilăresc, mai slab decât noi. „Nu, domnule, nu se poate! Am pretenţii de la acest om!" „Lasă, nu mai avea pretenţii. Fii „plin de îngaduinţă răbdătoare ... în nădejdea că Dumnezeu îi va da pocăinţa"; că îl va schimba. Iată! Să fim îngăduitori, răbdători „în nădejde." Nu trebuie să îngaduim pacatul şi uşurătatea, însă, pentru că nădăjduim în Dumnezeu că le va da pocainţă, îi îngăduim pe toţi.
„să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici". Observaţi la ce suntem chemaţi? Nu oricine poate să facă lucrul acesta! „Cum Doamne, să îndrept pe vrăjmaş? Pe cel strâmb? Bine ar fi să nu am de a face cu el!" Nu, nu! „Îndreaptă!" Nu frânge, nu îndoi! „Îndreaptă cu blândeţe!" Avem nevoie de mult har şi de înţelepciune. Dacă nu veghem, s-ar putea să iasă rău, în încercarea noastră sinceră de a „arunca cărbuni aprinşi asupra capului cuiva".
Acesta este obiectivul nostru pentru care ne investim şi pentru care Dumnezeu Se investeşte prin noi. Cel de lângă noi, subiectul rugăciunii noastre, „să se pocăiască, să ajungă la cunoştinţa adevărului, să-şi vină în fire, să se desprindă din cursa diavolului, să nu-i mai facă voia." Observaţi? Trebuie să lucrăm cu foarte mare tragere de inimă, în nădejdea că Dumnezeu le va da naşterea din nou.
Mi-a plăcut expresia care este folosită în versetul 25: „Dumnezeu le va da pocăinţa." Noi spunem: „să se pocăiască!" Dar, atenţie: „Dumnezeu dă (oferă, revarsă) pocăinţă". Duhul de pocăinţa vine de la Dumnezeu. Noi nu vrem şi nici nu ştim să ne pocăim. Avem în noi o fire pervertită, satanică, caracterizată de duhul de orgoliu, de mândrie, de aroganţă. Ce greu spunem: „iartă-mă!"; mă pocăiesc faţă de soţ, soţie, copii, fraţi, surori, colegi, faţă de Dumnezeu. Din fire nu suntem învăţaţi să facem lucrul acesta. Avem nevoie să fim învăţaţi de Dumnezeu; avem nevoie de duhul de pocăinţă de la Dumnezeu. Să ne rugăm pentru lucrul acesta.
„ca să ajungă la cunoştinţa adevărului." Cunoscând adevărul, spune Scriptura în Ioan 8:32, „adevărul ne face slobozi", ne luminează. Cu alte cuvinte, se spune în versetul 26: „ne venim în fire", „ne desprindem din cursa Diavolului". Este cu totul altceva atunci când un vânat de talie mai mică este prins în laţ sau capcană. El vrea să iasă prin efort fizic. Noi nu putem să ieşim prin efort fizic, mintal sau emoţional. Suntem aşa de slabi în faţa unui adversar atât de imbatabil care ne-a prins, făcându-i voia. Dumnezeu ne pregăteşte azi posibilitatea de a ieşi din cursa Diavolului. Iată paşii:
1.acceptarea duhului de pocăinţă, care vine de la Dumnezeu. Să ne pară profund rău că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Să ne fie ruşine doar gândindu-ne la păcatul pe care l-am săvârşit;
2.să dorim să cunoaştem mai mult adevărul. Adevărul ne face slobozi, ne eliberează;
3.ne venim în fire asemenea fiului, odinioară risipitor. Nu este suficient doar împlinirea primilor doi paşi. Avem nevoie de o ridicare radicală din starea în care am căzut. Domnul Isus spunea unui om vindecat: „ridică-ţi patul şi umblă!" Unora, după ce au fost vindecaţi, le place să mai umble prin paturile lor; să se mişte, aşa, câte puţin. Asta nu-i viaţă din Hristos. Ridică-te din starea în care eşti şi umblă pentru cauza lui Hristos.
4.ne desprindem de cursa; de păcat, de ceea ce plăcea firii pământeşti.
Aceasta este viaţa de eliberare, şi Dumnezeu să ne ajute la aceasta. Amin!
---------------------------------------------